2.7 C
Chișinău
miercuri, 11 decembrie 2024

Angela Arama : Încercarea rușilor de a proteja Podul Crimeea a eșuat: curentul a distrus barierele de securitate

Must read

Încercarea rușilor de a proteja Podul Crimeea a eșuat: curentul a distrus barierele de securitate și fragmente din boom-urile instalate anterior de ruși în apropierea podului au fost observate lângă litoralul orașului Kerci. Natura, uneori, e mai solidară cu ucrainenii decât partenerii lor care nu se pot decide asupra necesității demantelării totale a regimului de la Kremlin. Iar acesta din urmă nu pierde timpul. Potrivit lui Zelenski, nord-coreenii nu doar furnizează arme federației ruse, ci deja transferă și oameni din Coreea de Nord către armata rusă de ocupație. În astfel de condiții, relațiile Ucrainei cu partenerii internaționali trebuie dinamizate, frontul ucrainean are nevoie de mai mult sprijin din partea aliaților săi, a subliniat președinteleUcrainei.

Zelenski a mai spus în mesajul său de aseară că o pace dreaptă se poate realiza exclusiv prin forță și a anunțat că va lucra cu partenerii pe parcursul săptămânii viitoare: partea ucraineană se așteaptă ca deciziile necesare să fie luate în curând.

Pe front lucrurile sunt complicate, dar militarii ucraineni luptă eroic și nu lasă nepedepsite nici crimele ocupanților. Recent, soldații Regimentului 95 Separat de Asalt Aeropurtat au nimicit grupul de asalt al unei brigăzi marine a teroriștilor ruși, care au fost implicați în execuția prizonierilor de război pe 10 octombrie în regiunea Kursk și s-au lăudat cu abuzul lor asupra ucrainenilor captivi, precum și cu execuția lor. Acum o să-i povestească lui Kobzon cât de vajnici au fost.

De asemenea, în regiunea Kursk, a fost capturată o adevărată sadistă din batalionul „Somalia”, care filma, delectându-se, pe canalul său de GoPro atrocitățile comise. Civili sau militari – pentru ea toți nu erau decât ținte. Acum a devenit „țintă” ea însăși… În general, grozăviile pe care le comit rușii în Ucraina ar terifia și cel mai nesimțit om. În ultimul timp una din distracțiile acestor nelegiuiți este să „vâneze” persoane civile care merg pe stradă, aruncând peste ele încărcătura ucigașă a dronelor. Asta se întâmplă în special, în regiunea Herson. Ei filmează crimele și le distribuie cu plăcere sadică pe internet. Una din ultimele lor victime a fost o femeie care mergea cu bicicleta…

Totuși, nu vreau să vă las în tristețea asta azi, de hramul Chișinăului, de aceea vă îndemn să le dorim baftă militarilor ucraineni, care nu se lasă copleșiți de greutăți. Iată niște „rechini” care nu înoată, ci zboară, mânuiți de cei din brigada „Чорний ліс” a Forțelor Terestre ale ZSU.

#SlavaUkraini!
#HeroyamSlava!

Angela Arama

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article